Cultura nu poate însemna izolare

romeno / la cultura non isola

Insula este  parte din pământul care țâșnește din mare; marea o protejează, o separă și o desprinde de continent, pământul ei  apare ferm, vast, străbătut de miile de evenimente și mișcări care au loc acolo, manipulându-l, corupându-l, îmbătrânindu-l.

Pământul unei insule este lichid, închis. Poate fi locuit din nou și poate fi reînnoit. Poate fi o lume în interiorul altei lumi, cu reguli doar ale ei. Să ne gândim la Atlantida, la Utopia, la insula lui Robinson Crusoe.

Câte insule și câte utopii apar și se scufundă înapoi în timp? Filosoful Jacques Derrida scrie: „Ce este o insulă? Nu e o lume, sunt numai insule ”. Prin urmare, gândul la insulă ne va conduce la a regândi lumea din care ne construim experiența, insula aceasta devine reducere și metaforă, proiect și revoltă.

Prin urmare, insula este un loc și un model. Trăsăturile sale fizice nu sunt doar geografice sau naturale, sunt și urme ale artificiului și ale culturii omului. De aceea, insula este loc de explorare, experimentare și cunoaștere, este un model al culturilor contemporane. Păstrează sensul lui a exista, dar este implicată și în procesele de construcție / de-construcție identitară, de abandon /depărtare, de pierderea și de construire a legăturilor: insula este expusă riscului de separare și graniță; insula este o oportunitate pentru început și refondare, redescoperire și regenerare, vechi și nou în același timp; insula este în altă parte prin excelență, ascunde comori sau este destinația evadării, un truc în căutarea fericirii.

Zărită la orizont, insula este oglinda a ceea ce suntem, este forma originară care ne agită și ne pune în mișcare. Michel Tournier compară insula cu diastola și sistola inimii umane, cu dilatația și contracția. Este cercul magic care închide și protejează. Un loc sigur, complet în sine, oul cosmic sau chiar și grădina edenului. Insula, un nucleu învăluit de marea amniotică, este simbolul maternității, al „întoarcerii în pântec”: cultura femininului/maternului, reinterpretată în termenii generativității culturale, este purtătoarea unei atitudini speciale față de om.

Ospitalitatea, compasiunea, protecția, îngrijirea, darul, legătura cu viața sunt condițiile esențiale ale culturii diferenței pe care intenționăm să le împărtășim  prin programul nostru cultural.

În același timp, insula este și un loc mental. Este gândul care ia forma și izvorăște dintr-o adâncime de nepătruns, întunecată, plină de viață: „Insulele sunt ca ideile. Pustii, fascinante. Ele acționează ca rezerve, prind poveștile și oferă adăpost oamenilor încă de la crearea primului poem” (Maylis de Kerangal).

Insula este  imagine, simbol, idee. Cu toate acestea, este un loc concret și carnal, dominat de fluxurile şi de conexiunile sale, la răscruce de sosiri și plecări: „Plecăm, venim. Ea ne invită să traversăm marea care o înconjoară, să atingem alte meleaguri” (Jean-Luc Nancy). Insula, de fapt, este permeabilă, deschisă.

A studia complexitatea imaginarului insulei înseamnă a descoperi rădăcinile mitice și arhaice ale oricărei construcții raționale; înseamnă, de asemenea, să proiectezi asupra unei imagini-loc tot ce trebuie elaborat di nou și respins: închiderea, capcana, misterul înspăimântător.

Insula este un regat de dubluri: deschidere/închidere, acceptare/excludere, libertate/ închisoare, legătură/distanță. Dualități identitare pe care le vom dezvolta în principiile și în programul cultural Procida Capitală a culturii italiene pentru anul 2021, salutând oportunitatea insulei ca perspectivă privilegiată pentru a experimenta contradicții continue, adică bătălia eternă dintre sensul de apartenență și nevoia de a declara diferența esenţială.

Experiențele care se nasc în interior și din insulă, care însoțesc și ghidează calea candidaturii, dezvoltă o cartografiere a faptelor și evenimentelor: punct cu punct, niciun loc imaginar și fictiv nu capătă concretitate reală, nu se lasă găsit și descoperit. În mediul și în locurile insulare sunt altoite ateliere în care viața de zi cu zi, elementele naturii și expresivitatea culturală sunt instrumentele unui proiect uman în evoluție.

Proiectele au un dublu nivel de explorare. La un prim nivel, orizontal, ele descriu suprafața creativă a insulei așa cum apare, cu ciclul manifestărilor sale vitale și culturale. Acest itinerar are, însă, o adâncime verticală care configurează o călătorie autentică, o miniatură a potențialului contemporan în care se află ideea de progres, de știință și de tehnologie, care îl plasează pe om în centrul propriei sale memorii și, prin urmare, în centrul capacității sale de a înțelege viitorul, dezvoltând conștiința de a fi locuitor și nu doar în trecere.